-
- I. DISPOZIŢII GENERALE
- Magazinul online www.modivo.ro are în vedere drepturile consumatorului. Consumatorul nu poate renunţa la drepturile sale prevăzute de legislația în vigoare. Dispozițiile contractuale care sunt mai puțin favorabile consumatorului decât dispozițiile generale și obligatorii privind drepturile consumatorilor nu sunt valabile și în locul lor se aplică dispozițiile legislației aplicabile. Dispozițiile prezentului Regulament nu exclud și nu limiteze oricare din drepturile consumatorilor care le sunt conferite prin dispozițiile absolute ale legii, iar eventualele dubii trebuie interpretate în favoarea consumatorului. Prezentul Regulament se completează cu dispozițiile legale aplicabile comerțului electronic iar în caz de neconcordanţă între dispoziţiile prezentului Regulament şi prevederile de mai sus, prioritate vor avea dispozițiile legale. Magazinul online disponibil la adresa de internet www.modivo.ro este administrat MODIVO S.A. cu sediul în Zielona Góra (adresa locaţiei şi adresa de serviciu: ul. Nowy Kisielin - Naukowa 15, 66-002 Zielona Góra, Polonia) înregistrată în registrul antreprenorilor, din Registrul Național Judiciar cu numărul KRS 0000541722; Judecătoria de înregistrare în care se păstrează documentația societății:
Judecătoria regională din Zielona Góra Secţia VIII Economică – KRS; CIF: 9291353356; BDO 000031285, Nr. de Înreg. în Reg. Com.: 970569861; adresa de e- mail: info@modivo.pl, număr telefon: (+48) 68 422 84 04, 507 599 050 (număr taxat standard – conform tarifului operatorului). Datele de contact pentru clienții din România sunt: nr de telefon +4 0310050223, adresa de e-mail: info@modivo.ro
- Utilizarea magazinului Online necesită îndeplinirea de către dispozitive finale și a sistemului teleinformatic utilizate de către Client, a anumitor cerințelor tehnice.
- Regulament se adresează atât Clienților fiind consumatori cât şi Clienților nonconsumatori ce utilizează Magazinul Online, Serviciile Electronice sau încheie Contracte de Vânzare (cu excepția punctului XII din prezentul Regulament care se adresează numai antreprenorilor).
- Acceptarea Regulamentului este voluntară, dar necesară pentru crearea Contului și/sau în scopul plasării comenzii Comenzii de către Client.
- Informațiile prezentate în cadrul Magazinului Online sau, în cazul plasării Comenzilor cu utilizarea altor mijloace de comunicare la distanță, mesaj electronic cu confirmarea conținutului Contractului de Vânzare propus, despre care este vorba în pct. III, art.6 lit. a, a Regulamentului constituie invitația la încheierea Contractului de Vânzare în sensul art. 1189 din Codul civil (Legea 287/2009).
- Ori de câte ori se folosesc următorii termeni notați cu majusculă aceștia vor fi interpretați în sensul următor, dacă nu se prevede altfel în mod explicit în contextul utilizării lor.
- a.MODIVO - MODIVO S.A. cu sediul în Zielona Góra (adresa locaţiei şi adresa de serviciu: ul. Nowy Kisielin - Naukowa 15, 66-002 Zielona Góra, Polonia) înregistrată în registrul antreprenorilor, din Registrul Național Judiciar cu numărul KRS 0000541722; Judecătoria de înregistrare în care se păstrează documentația societății: Judecătoria regională din Zielona Góra Secţia VIII Economică – KRS; CIF: 9291353356; BDO 000031285, Nr. de Înreg. în Reg. Com.: 970569861; adresa de e- mail: info@modivo.pl, număr telefon: (+48) 68 422 84 04, 507 599 050 (număr taxat standard – conform tarifului operatorului). Datele de contact pentru clienții din România sunt: nr de telefon +4 0310050223, adresa de e-mail: info@modivo.ro, în măsura în care este furnizorul serviciului electronic al magazinului online.
- aa.VÂNZĂTOR - EPANTOFI MODIVO S.R.L. cu sediul social în București (locația și adresa de livrare: Splaiul Unirii, nr. 4, Sitraco Center II, Bl. B3, Etaj 5, Ap. 5.3., Sector 4) înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr. J40 /11852/2021, CIF: 44565813, număr de telefon: +40 371783601 (număr standard gratuit - conform tarifului operatorului), adresa de e-mail: info@modivo.ro, în măsura în care este parte la Contractul de vânzare a produselor.
- aaa.APLICAȚIA – aplicație software (aplicație mobilă) pusă la dispoziția Clientului de către Vânzător, destinată instalării pe un dispozitiv mobil deținut de către Client și care permite, în special, utilizarea Magazinului Online fără necesitatea deschideri browserului web.
- b. DRC –DRC – Departamentul Relații Clienți, care oferă Cliențiilor informații cu privire la activitatea desfășurată prin intermediul Magazinului Online, printre care informații cu privire la Produse, Magazin, Regulament sau Promoții valabile, în Zilele Lucrătoare și este disponibil de luni până vineri și sâmbăta între orele indicate pe pagina epantofi.ro/contact, la numarul de telefon +40310050223, la adresa de e-mail: info@modivo.ro, prin intermediul chatului on-line în cadrul Magazinului Online precum și cu ajutorul formularului de contact din Magazinul Online din secțiunea ”Contact”. Număr taxat standard – conform tarifului operatorului.
- c. PRETUL – exprimat în RON sau în altă monedă suma remunerației brute (conținând taxa TVA) apartinând Vânzătorului din titlul de transfer a proprietății Produsului către Client în conformitate cu Contractul de Vânzare. Prețul nu include costurile de livrare, cu excepția cazului în care condițiile Promoției stabilesc altfel.
- d. ZI LUCRĂTOARE – una din zilele de luni până vineri cu excepţia sărbătorilor legale, declarate zile libere.
- e. PAROLA– un șir alfanumeric necesar autorizării accesului în Cont, care este stabilit de Client atunci când crează un Cont. Înregistrarea contului necesită repetarea parolei de două ori pentru a detecta și corecta greșelile. Clientul este obligat să păstreze parolele în confidențialitate (nu dezvăluie persoanelor terțe). Magazinul Online oferă Clientului posibilitatea modificării parolei.
- f. CLIENT -(1) persoană fizică cu capacitate deplină de a acţiona legal și în cazurile prevăzute de normele general aplicabile, persoană fizică cu capacităţi juridice limitate;(2) persoană juridică; sau (3) organizaţie fără personalitate juridică, care legal i se recunoaşte capacitatea juridică; - care a încheiat sau intenționează să încheie un Contract de Vânzare cu Vânzătorul.În cazul în care Clientul este o persoană fizică cu capacitate juridică limitată, acesta din urmă se angajează să obțină un consimțământ efectiv din punct de vedere legal al reprezentantului său statutar pentru încheierea Contractului de furnizare a Serviciilor / Contractului de Vânzare și să înmâneze acest consimțământ la fiecare solicitare a Vânzătorului și, în principiu, ca parte a magazinului online, au caracterul de contracte încheiate în mod obișnuit în chestiuni actuale mici din viața de zi cu zi.
- g. CODUL CIVIL – Codului Civil Roman,Legii 365/2002, OUG34/2014, Legea 449/2003, Legea 193/2000.
- h. CONSUMATOR – persoana fizică care achiziționează, utilizează sau consumă, în calitate de utilizator final, produse obținute de la operatorii economici sau care apelează la serviciile prestate de aceștia, în sensul art. 2(2) din Hotărârea Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor;
- i. CONT - Serviciul Electronic, identificat prin nume de utilizator (Login) şi Parolă introdusă de Client, resurse colectate de sistemul informatic al MODIVO , permițând Clientului să utilizeze funcționalitățile/servicii suplimentare. Clientul obține accesul la Cont cu ajutorul Loginului și Parolei. Clientul se conectează în Contul său după înregistrarea în Magazinul Online. Contul vă permite să stocați informațiile de adresă ale Clientului pentru produsele de expediere, să urmăriți starea comenzii, să accesați Istoricul comenzilor precum și vă oferă accesul la alte servicii. Clientul este responsabil pentru pastrarea seretului parolei de acces in contul unic. Clientul intelege ca daca incredinteaza cuiva parola contului sau, acea persoana are acces si la datele sale personale. Datele personale introduse la crearea contului nu vor fi transferate de magazinul online catre terte persoane.
- j. COS - un serviciu oferit fiecărui Client care utilizează Magazinul Online pentru a-i permite plasarea Comenzii pentru unul sau mai multe produse, introducerea codurilor de reducere care premit micșorarea prețului în condițiile anumitor contracte / regulamente, vizualizarea unui rezumat al Prețurilor Produselor și al tuturor produselor împreună (inclusiv eventuale costuri de expediere), vizualizarea estimativă a datei de livrare a Produselor. Coșul de cumpărături colectează ofertele depuse de Client pentru încheierea Contractului de vânzare.Prin intermediul unei Comenzi pot fi adaugate in cos mai multe produse in vederea încheierii Contractului de Vânzare. Informatiile privitoare la comportamentul clientului de a adauga sau a sterge cumparaturile din cos sau de cumpara sau nu, nu vor fi folosite pentru a crea un profil comportamental.
- k. LOGIN – adresa de e-mail a Clientului furnizată în cadrul Magazinului Online în timpul creării Contului
- l. NEWSLETTER - Serviciul Electronic, care permite tuturor Clienților care îl utilizează să primească informații periodice de MODIVO sau de la Vânzător, în special despre Produse, Magazin Online, inclusiv produse și promoții noi, la adresa de e-mail sau numărul de telefon furnizat de către Client, cu acordul expres al Clientului. Termenii de furnizare a Serviciilor de Newsletter de către MODIVO sau Vânzător sunt stabiliți în reglementări separate, puse la dispoziție ca parte a Magazinului Online.
- m.PRODUS - bun mobil, disponibil în Magazinul Online care face obiectul Contractului de Vânzare între Client și Vânzător, după achitarea Prețului. Toate Produse prezentate în cadrul magazinului Online sunt din fabrică noi.
- n. PROMOȚIILE – condiții speciale de vînzare sau oferirea de servicii, reglementate în condițiile exprimate în cadrul Magazinului Online, propuse de către Vânzător într-un timp specificat, de care Clientul poate beneficia în condițiile specificate acolo, precum reducerea Prețului sau a costurilor de livrare, in limita stocurilor disponibile (Art.32 din OG 99/2000).
- o. REGULAMENT – REGULAMENTUL/CONTRACT DE PRESTARE SERVICII – prezentul document definește termenii de încheiere a Contractelor de Vânzare-Cumparare incheiate prin intermediul magazinului on-line www.modivo.ro , stabileste drepturile și obligațiile MODIVO, ale și Clientului. În cadrul serviciilor prestate electronic, aceste regulamente sunt reglementate de prevederile legii 365/2002 privind prestarea de servicii pe cale electronică
- p.MAGAZIN ONLINE serviciul electronic furnizat de MODIVO, care este o platformă de vânzări care permite plasarea de Comenzi de către Client și încheierea de contracte de vânzare la distanță cu Vânzătorul, precum și furnizarea de servicii de către MODIVO, administrat de MODIVO, constituind un set de site-uri web interconectate, disponibile la: www.modivo.ro, dar accesibile și prin intermediul Aplicației.
- q. CONȚINUT/CONȚINUTURI - elemente de tip text, grafice sau multimedia (cum ar fi informații despre Produs, imagini de produs, videoclipurile promoționale, descrierile, comentarii), inclusiv lucrări în sensul Legii privind drepturile de autor și drepturile conexe și imaginile ale persoanelor care sunt distribuite în cadrul Magazinului online de către Vânzătorul respectiv, contractantul Vânzătorului, Clientului sau altei persoane care utilizează magazinul online.
- r. CONTRACT DE VÂNZARE - contract de vânzare la distanta, în sensul art. 2 pct.7 din OUG 34/2014, privitor la vânzarea de către Vânzător către Client a Produselor cu plata Prețului plus orice alte costuri suplimentare, inclusiv costurile de expediere, ale căror termeni sunt specificați în prezentul Regulament. Contractul de vânzare este încheiat între Client și Vânzător prin mijloacele de comunicare la distanță, după acceptarea Comenzii de către Vânzător în conformitate cu principiile stabilite în prezentul Regulament. Contractul de Vânzare denumește în special Produsul, caracteristicile sale principale, Prețul, costurile de expediere și alte condiții relevante. Fiecare Produs este subiectul unui Contract de Vânzare. Vânzătorul poate încheia un Contract de Vânzare cu un client nonconsumator și ca urmare a încheierii unui Contract fără procedura stabilită în acești Termeni și condiții, care va fi confirmată prin e-mail la solicitarea uneia dintre părțile la contract.
- s. SERVICIU ELECTRONIC - serviciu oferit de către MODIVO către Client prin intermediul Magazinul Online în conformitate cu Contractul de Furnizare a Serviciilor. În măsura în care serviciile sunt furnizate de entități care colaborează cu MODIVO, dispozițiile corespunzătoare privind regulile de utilizare a acestor servicii se regăsesc în regulamentele care reglementează furnizarea de servicii de către aceste entități.
- t. LEGEAPRIVIND PROTECŢIA CONSUMATORILOR, LEGEA - OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesionistii, OG 130/2000 privind protectia consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanta și Legea 140/2021.
- u.CERINȚETEHNICE - cerințe tehnice minime ale căror îndeplinirea este necesară pentru colaborarea cu sistemul teleinformatic ale Magazinului Online, printre care și încheierea Contractul de Prestări Servicii sau încheierea Contractului de Vânzare și anume: (1) calculator, laptop sau alt dispozitiv multimedia cu acces la internet (în cazul Aplicației – dispozitive mobile); (2) accesul la poșta electronică; (3) browser de internet: Mozilla Firefox versiunea 17.0 și versiuni ulterioare sau Internet Explorer versiunea 10.0 și versiuni ulterioare, Opera versiunea 12.0 și versiuni ulterioare, versiunea Google Chrome 23.0. și mai mare, versiunea Safari 5.0 și o versiune superioară; (4) rezoluție minimă recomandată a ecranului: 1024x768; (5) includerea în browser-ul web a capacității de a salva cookie-urile și de a folosi Javascript; în cazul incheierii Contractului de Vanzare prin telefon: (6) prin telefon; în cazul Aplicației: (8) sistemului de operare al dispozitivului mobil: Android versiunea 5.0 sau mai mare, sau iOS 11 sau mai mare, (9), un dispozitiv mobil cu un serviciu de aparat de fotografiat și geolocalizare (GPS). Pentru a încheia un Contract de vânzare, Clientul trebuie să dețină o adresă de e-mail valabilă sau activă, precum și o tastatură sau un alt dispozitiv, care oferă posibilitatea de a completa corespunzător formularele electronice.
- v. COMANDA – declarație a Clientului care exprimă voința directă de a încheia un Contract de Vânzare la distanță cu utilizarea mijloacelor de comunicare la distanță, precizând Produsele pentru care Clientul depune o ofertă pentru încheierea unui Contract de Vânzare și datele Clientului necesare pentru încheierea și realizarea Contractului de Vânzare. Ordinea fiecărui Produs va fi tratată ca o ofertă independentă a Clientului pentru încheierea unui Contract de Vânzare (facilități tehnice). Acest lucru se aplică și în cazul în care Vânzătorul sau MODIVO, ca parte a funcționalității Magazinului Online, din motive obiective (de fond) condiționează încheierea sau conținutul Acordului de vânzare a unui anumit Produs condiționat de încheierea unui alt Acord de Vânzare datorită unei relații directe între Produse. Comanda poate primi un număr și toate ofertele vor fi procesate în paralel. Acceptarea Comenzii înseamnă încheierea unui Contract de Vânzare (a se vedea litera (s) de mai sus).
- II. SERVICIILE ELECTRONICE ÎN MAGAZINUL ONLINE ȘI APLICAȚIA
- Următoarele Servicii electronice sunt puse la dispoziția Clientului prin intermediul Magazinului online:
- a. Contul,
- b. oferă Clienților posibilitatea plasării Comenzilor precum și încheierea Contractelor de Vânzare, în condițiile reglementate de prezentul Regulament;
- c. prezintă Cliențiilor conținutului de reclame adaptat intereselor acestora;
- d. oferă posibilității utilizării coșului de cumpărături;
- e. oferă posibilității vizualizării Conținutul afișat în cadrul Magazinului;
- f. Newsletter;
- g. în cazul Clienților Aplicației (reglementările prezente pot fi aplicate Servicilor Electronice actuale sau introduse în viitor – posibilitatea utilizării Servicilor Electronice stabilite care reies din funcționalitatea Aplicației actuale ):
- scanarea cu ajutorul aparatului și salvarea codurilor de bare a produselor alese
- prezentarea produselor în cadrul Magazinului Online pe baza pozelor introduse alese de către Client;
- căutarea cu ajutorul geolocalizației magazinului staționar al Vânzătorului sau a unui anumit punct de preluare;
- limitarea Produselor sau a Promoției prezentate, de ex. mărimea indicată de către client (de ex. Mărimea pantofului) sau categoria (de ex. produse, bărbați/femei/bebeluși);
- prezentarea notificărilor curente direct pe ecranul dispozitivului mobil (notificare push);
- crearea listei Preferințelor;
- Magazinul online oferă, în plus, următoarele servicii gratuite clienților care nu și-au creat un cont:
- a. menținerea sesiunii Clientului prin logarea de către acesta în Cont (cu ajutorul browserului sau a Aplicației);
- b. stocarea și punerea la dispoziția Clientului prin intermediul Contului a istoricului Comenzilor;
- Utilizarea Contului este posibilă după finalizarea următorilor pași de către Client:
- a.completarea formularului de înregistrare, înțelegerea și acceptarea prevederilor prezentului Regulament. În cazul în care Clientul nu întelege termenii utilizați, îi recomandăm să nu se înregistreze sau să contacteze MODIVO pentru a-și clarifica îndoielile.
- b.și apăsarea butonului „Înregistrează-te” .
- Contractul privind Prestarea Serviciilor se încheie odată cu primirea de către Client a confirmării încheierii Contractului de Prestarea a Serviciilor trimise de către MODIVO la adresa de e-mail furnizată de către Client în timpul înregistrării. Contul este oferit gratuit pentru o perioadă nedeterminată de timp. Clientul poate, în orice moment și fără motiv, să șteargă Contul (anularea Contului) prin trimiterea unei cereri corespunzătoare către MODIVO, în special prin e-mail la: info@modivo.ro sau în scris la adesa: Nowy Kisielin – Naukowa 15, 66-002 Zielona Góra, Polonia. Crearea contului nu este necesară pentru a plasa o comandă în cadrul Magazinul Online. MODIVO poate introduce o astfel de limitare în funcționalitatea Magazinului Online, în special datorită relației unui anumit Produs sau a unui tip de Produse cu serviciile furnizate în cadrul Contului.
- Utilizarea Coșului începe în momentul în care clientul adaugă primul Produsul în coș.
- Coșul de cumpărături este oferit gratuit și are caracter singular și se încheie atunci când Comanda este plasat prin intermediul acestuia sau când Clientul nu finalizează Comanda prin intermediul lui, iar Coșul de cumpărături salvează informațiile selectate de Client și după încheierea sesiunii browserul sau a Aplicației, inclusiv deconectarea, pentru o perioadă de cel mult 7 zile, însă nu rezervă produsele. Atunci când Clientul utilizează Cosul fiind logat în Cont prin intermediulu browserului, conținutul Coșului se sincronizează cu Contul logat prin Aplicație (și invers).
- Clientul se obligă la:
- a. furnizarea datelor conforme cu realitatea la plasarea Comenzilor sau în formularele de înregistrare la crearea Contului;
- b. actualizarea imediată a datelor, inclusiv datele personale, furnizate de către Client Vânzătorului sau către MODIVO la momentul încheierii Contractului de Prestare Servicii sau a Contractului de Vânzare, în special pentru realizarea corectă a serviciilor; Clientul are posibilitatea de a modifica în orice moment datele introduse în timpul creării Contului utilizand toate opțiunile disponibile din cadrul secțiuni Cont;
- c. utilizarea serviciilor și funcționalităților Magazinului online într-un mod care să nu interfereze cu funcționarea Magazinului online sau a Aplicației;
- d. utilizarea serviciilor și funcționalităților Magazinului online în conformitate cu legislația aplicabilă, cu prevederile Regulamentului.
- e. utilizarea serviciilor și funcționalităților puse la dispoziție în Magazinul Online într-un mod care să nu fie împovărător pentru alți Clienți și pentru Vânzător și MODIVO ;
- f. plata la termen a prețului și altor costuri stabilite de către Client și Vânzător, a sumei totale;
- g. preluarea la timp a produselor comandate prin utilizarea metodei de livrare și plata ramburs;
- h. nefurnizarea și netransmiterea în cadrul Magazinului online de Conținut interzis prin legea, în special a Conținutului care încalcă drepturile de autor ale unor terțe părți sau proprietatea lor personală;
- i. nu inițiază următoarele acțiuni:
- transmiterea sau plasarea în cadrul Magazinului Online a unor informații comerciale nesolicitate sau postarea oricărui conținut care încalcă legea (interzicerea publicării conținutului ilegal);
- desfășurarea de activități informatice sau orice alte activități care au ca scop obținerea de informații care nu sunt destinate Clientului, inclusiv date ale altor Clienți sau care interferează cu principiile sau aspectele tehnice de funcționare a Magazinului, Aplicației și realizarea plății;
- modificarea neautorizată a conținutului pus la dispoziție în Magazinul online, a prețurilor sau a descrierilor produselor.
- j. descărcarea Aplicația doar din surse legitime.
- Reclamații referitoare la furnizarea Serviciilor Electronice sau a Aplicației pot fi depuse:
- a. în scris la adresa: ul. Nowy Kisielin - Naukowa 15, 66-002 Zielona Góra, Polonia;
- b. în format electronic prin intermediul poștei electronice la adres: info@modivo.ro;
- Se recomandă precizarea de către Client în reclamaţie/plângere:(1) natura și circumstanțele referitoare la subiectul plângerii, în special, tipul neregulii și data când a avut loc; (2) solicitarea (doleanţele) Clientului; şi (3) datele de contact ale reclamantului – toate acestea vor uşura şi vor grăbi examinarea plângerii de către Vânzător. Cerinţele enumerate mai sus constituie doar un model şi nu influenţează eficacitatea reclamaţiilor înaintate dacă modelul recomandat se omite.
- Reclamația va fi soluționată imediat, în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data primirii reclamației.
- MODIVO permite Clientului să descarce gratuit Aplicația pe dispozitivul mobil al Clientului de pe următoarele magazine online cu aplicații mobile, în special:
- a. Apple App Store, pentru dispozitive mobile cu sistem de operare iOS;
- b. Google Play, pentru dispozitive mobile cu sistem de operare Android.
- Utilizarea Aplicațiilor descărcate din alte surse decât cele menționate în art. 11 de mai sus, poate duce la riscul de a compromite integritatea aplicației și conectarea la un software dăunător, punând astfel în pericol securitatea dispozitivului mobil al Clientului și a datelor stocate pe acesta.
- Pentru a putea utiliza Aplicația, Clientul trebuie:
- a. să consulte prezentul Regulament și informațiile furnizate despre Aplicație puse la dispoziție în magazinele menționate la art. 11 de mai sus și să le accepte, și
- b. să descarce Aplicația din magazinul menționat la art. 11 de mai sus, și
- c. să instaleze Aplicația pe dispozitivul mobil, urmând instrucțiunile afișate atunci când procesul de instalare este pornit sau furnizat de magazinele menționate la art. 11 de mai sus.
- Aplicația se conectează cu Magazinul Online prin Internet.
- Funcționalitatea Aplicației ajută la prestarea de către MODIVO a Serviciilor Electronice într-un mod accesibil, facilitând utilizarea Magazinului Online de către Client, în special familiarizarea cu Produsele, Conținutul și Prețurile.
- Aplicația utilizează o tehnologie care stochează și accesează ID-ul clientului care permite aplicațiilor off-line să funcționeze și salvează preferințele clientului care nu este conectat (care implică accesul la memoria dispozitivului mobil). Aplicația stochează ID-ul clientului curent până când clientul se conectează la aplicație, modifică site-ul web App Store din altă țară sau dezinstalează (elimină) aplicația de pe dispozitivul mobil.
- Pentru a utiliza funcționalitatea aplicației menționate la pct. II, art. 1 lit. g de mai sus, este necesar ca Clientul să accepte în mod voluntar accesul aplicației la anumite funcționalități ale dispozitivului mobil al Clientului, consimțământul voluntar al Clientului de a primi notificări ”push” sau de a oferi MODIVO informații despre preferințele Clientului.
- Clientul poate revoca în orice moment consimțământul menționat la art. 17 de mai sus sau poate dezinstala (șterge) Aplicația de pe dispozitivul său mobil utilizând setările corespunzătoare ale dispozitivului în acest sens.
- III. CONDIŢIILE ÎNCHEIERII CONTRACTULUI DE VÂNZARE
- Principalele caracteristici privind prestarea cu luare în considerare a obiectului prestării precum și a modalității de comunicare cu clientul sunt stabilite pe pagina fiecărui Produs sau într-un alt mod potrivit pentru un anumit Produs, ca parte a Magazinului Online.
- Magazinul online oferă posibilitatea depunerii Comenzii pentru Produse în următorul mod:
- a. pe pagina Magazinului Online;
- b.prin DRC:
- elefonic;
- poșta electronică;
- cu ajutorul programului de tip chat disponibil pe pagina Magazinului Online.
- În cadrul dezvoltării serviciilor furnizate, MODIVO poate introduce noi modalități de plasare de Comenzi prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, în conformitate cu termenii și condițiile prezentului Regulament.
- Încheierea Contractului de Vânzare între Client şi Vânzător are loc după plasare comenzii de către Client.
- Vânzătorul permite Clientului să plaseze Comanda prin intermediul Magazinul Online în modul următor:
- a. Clientul adaugă Produsul/Produsele selectat/e în Coșul de cumpărături și apoi merge la formularul de Comandă. Vânzătorul poate furniza servicii suplimentare pentru Produsul adăugat în Coș ca parte a Magazinului Online, de exemplu personalizarea, adăugarea altor Produse înrudite care nu sunt disponibile pentru vânzare independentă în Magazinul Online;
- b. Clientul care deține un Cont, confirmă în formularul de Comandă conformitatea datelor necesare încheieri și realizării Contractului de Vânzare. Utilizatorul care nu deține un Cont trebuie să completeze formularul de Comandă individual cu datele lui, necesare pentru încheierea și realizarea Contractului de Vânzare. În fiecare situație transmiterea de către Client a datelor neactuale sau incorecte poate duce la imposibilitatea realizării Contractului. În Formularul de Comandă este necesar specificarea următoarelor date ale Clientului: numele și prenumele / denumirea firmei, adresa (strada, numărul casei / locuinţei, codul poştal, localitatea, ţara), adresa de e-mail, număr de telefon de contact şi datele ce ţin de Contractul de Vânzare: Produsul (Produsele), cantitatea Produsului (Produselor), în cazul disponibilităţii, modelul, culoarea şi mărimea Produsului, locul şi metoda de livrare a Produsului (Produselor), modalitatea de plată. În cazul clienților nonconsumatori, este, de asemenea, necesară furnizarea datelor firmei, dacă au solicitat emiterea unei facturi TVA în cadrul formularului, deasemenea și un nr. de identificare fiscală. Ca parte a dezvoltării Produselor sau serviciilor disponibile în Magazinul online, Vânzătorul poate impune o obligație de a furniza în conținutul formularului de comandă sau al altui loc adecvat, alte informații despre Produs sau Client, relevante, iar în cazul datelor personale necesare, de asemenea, în special datorită naturii Produsului sau servicii, de exemplu, pentru a personaliza Produsul;
- c. Clientul alege una din modalitățile de livrare puse la dispoziție de către Vânzător.
- d. Clientul alege modalitate de plată a Prețului și a eventualelor costuri – a sumei totale indicate în Formularul de Comandă în vederea realizării Contractului de Vânzare.
- e. Clientul trimite Comanda – (depune oferta) prin intermediul funcționalității Magazinului Online pus la dispoziție în acest scop (butonul ”Comand și Plătesc”). În cazul Clientului care nu deține un Cont și nu a acceptat anterior Regulamentul, se cere acceptarea Regulamentul.
- f. În timpul plasării Comenzii, până la apăsarea butonului ”Comand și plătesc”, Clientul are posibilitatea să corecteze datele introduse în cadrul secțiunii ”Coș” prin adăugarea sau șteregerea a poziției din Coș. Ștergerea unui articol dat poate elimina automat și un alt articol din Coș datorită relației directe dintre Produse;
- g. în funcție de metoda de plată aleasă, Clientul poate fi redirecționat către o pagină a unui Prestator extern, care furnizează servicii de plată în scopul realizării plații;
- h. Comanda este transmisă vânzătorului prin intermediul magazinului online.
- În cazul în care Vânzătorul, din proprie inițiativă, propune Consumatorului încheierea unui Contract de Vânzare cu utilizarea altor mijloace de comunicare la distanță, în special prin telefon:
- a. Vânzătorul trimite Clientului un mesaj electronic cu confirmare conținutului Contractului de Vânzare propus.
- b. Clientul trimite Vânzătorului Comanda cu ajutorul mesajului la adresa de e-mail de la care a primit confirmarea menționată la art. 6 lit.a de mai sus.
- c. în cazul unui Consumator care nu deține un Cont și nu a acceptat anterior Regulamentul se cere acceptarea acestuia.
- În alte cazuri de încheiere a Contractului de Vânzare decât cele menționate în art. 6 de mai sus cu utilizarea altor modalități de comunicare la distanță, inclusiv prin telefon, la inițiativa Consumatorului, următoarele secțiuni se aplică în mod corespunzător, ținând seama de circumstanțele și mijloacele de comunicare utilizate
- Vânzătorul, prin intermediul Magazinului Online, ca răspuns la Comandă va trimite imediat Clientului un mesaj automat pe adresa de e-mail furnizată către Client cu confirmarea primiri Comenzi și începerea verificării ei. Acest mesaj nu constituie încheierea unui contract de vânzare, ci este doar o informație despre primirea comenzii pe serverul MODIVO.
- După verificarea Comenzii, fără întârzieri nejustificate, Vânzătorul, prin intermediul Magazinului Online, va trimite un mesaj Clientului la adresa de e-mail furnizată, cu mesajul:
- a.confirmarea acceptării uneia sau mai multor oferte individuale pentru Produsele prezentate în Comandă și confirmarea încheierii Contractului de Vânzare (acceptarea Comenzii în ceea ce privește produsele indicat în mesaj); care constituie momentul încheierii Contractului de vânzare între Vânzător și Client sau
- b. informații cu privire la neacceptarea atuturor ofertele pentru produsele prezentate în comandă, din motivele enunțate în specila la punctul IV art. 5 de mai jos (lipsă plată); sau la punctul XI. art. 5 de mai jos pentru Clientul căruia i se aplică clauza XI. art. 5 de mai jos (colet neridicat)
- Contractul de vânzare se încheie în clipa primirii ofertei (ofertelor), adică primirea de către Client a mesajului menționat în art. 9 lit. a. de mai sus în ceea ce privește Produsele conținute de aceasta. Vânzătorul, prin intermediul Magazinului Online, trimite Clientului confirmarea condițiilor Contractului la adresa de e-mail furnizată de către Client. În cazul Produselor care nu sunt prefabricate, Contractul de vânzare se încheie după confirmarea ofertei (ofertelor), adică Clientul primește mesajul menționat la alin. 9 lit.A de mai sus în domeniul de aplicare al Produselor indicate în acesta, cu excepția cazului în care Vânzătorul informează imediat Clientul despre incapacitatea de a efectua serviciul în sfera de aplicare a Produsului care nu a fost prefabricat comandat. În acest caz Contractul de Vânzare cu privire la oferta pentru un produs care nu este prefabricat este considerat nul. Vânzătorul transmite Clientului confirmarea condițiilor Acordului la adresa de e-mail furnizată de acesta.
- În cazul în care nu există nicio posibilitate de a accepta toate sau unele dintre ofertele depuse în cadrul Comanzi, DRC va contacta Clientul pentru:
- a. a informa Clientul despre incapacitatea de a accepta toate ofertele depuse în Comandă privind încheierea Contractului de Vânzare; sau
- b. confirmarea de către Client a voinței de realizarea parțială a comenzii pentru care Vânzătorul a fost de acord să accepte oferte privind încheierea Contractului de Vânzare. În acest caz Clientul poate anula toată Comanda (în ceea ce privește toate ofertele), cea ce nu încalcă dreptul său de retragere din Contract. Anularea Comenzii de către Client eliberează Vânzătorul de obligația realizării acesteia. În cazul anulării comenzii se aplică art.12 de mai jos.
- În cazul în care ofertele depuse prin Comandă nu pot fi acceptate, Contractul de Vânzare, în ceea ce privește Produsele indicate de către DRC nu va fi încheiat, iar Vânzătorul va returna fără întârziere, plata efectuată de către Client în cel mult 14 zile, în măsura în care Contractul de Vânzare nu a fost încheiat. Dispozițiile punctului VIII art. 6 a Regulamentul se aplică în mod corespunzător.
- Indiferent de aceasta, Vânzătorul poate să informeze Clientul despre starea Comenzii în special prin trimiterea unui mesaj pe adresa de e-mail, SMS furnizată către Client sau prin telefon.
- Vânzătorul și MODIVO depun eforturi pentru a asigura disponibilitatea produselor și să realizeze contractul de Vânzare Cumpărare. În cazul în care nu este posibilă realizarea serviciului precum și în alte situații definite de lege, pot fi aplicate normele Codului Civil în special în ceea ce privește obligația de returnare imediată a beneficilor în favoarea Consumatorului. Daca livrarea nu este posibila din motive independente de magazinul online, Clientul are dreptul la rezilierea contractului si restituirea tuturor sumelor achitate. Clientul nu poate solicita plata unor prejudicii morale.
- Valoarea totală a Comenzii include Prețul, costurile de livrare, și eventuale alte costuri ale serviciilor opționale plătite și selectate de către Client. Vânzătorul poate alege un prag, privind Comanda minimă pentru care livrarea Produselor este gratuită. Dacă preţul total incluzând taxele Produsului ce constituie obiectul Comenzii precum și costurile de livrare (pentru transport, livrare şi servicii poştale) precum şi alte costuri nu pot fi calculate dinainte in mod rezonabil dată fiind modalitatea de calcul a prețului, costurile suplimentare de transport, livrare, taxe postale sau de altă natură, Clientul va fi informat pe paginile Magazinului pe internet anterior înaintării Comenzii cât şi în momentul exprimării dorinţei Clientului de a accepta Contractul de Vânzare.
- Promoțiile disponibile în Magazinul Online nu se cumulează, dacă prevederile Promoției nu stabilesc altfel.
- IV. MODALITĂŢI ȘI TERMENE DE PLATĂ PENTRU PRODUSE
- Magazinul Online pune la dispoziția Clientului, în principiu, cu condiția celor dispuse în pct. Art. 5, următoarele metode de plată din titlul Contractului de Vânzare: Magazinul Online la dispoziția Clientului, în principiu, cu condiția celor dispuse în pct.
-
- a. ramburs - plata la curier, în momentul primirii coletului;
- b. plățile electronice și plata cu carduri de plată prin intermediul serviciilor autorizate, în conformitate cu informațiile puse la dispoziție în cadrul Magazinului Online.
- Posibilele metode de plată actuale sunt specificate în Magazinul online în fila „Metode de plată” și de fiecare dată când Clientul își exprimă voința de a fi obligat prin Contractul de vânzare. Metodele disponibile de plată pot fi condiționate și de metoda de livrare aleasă de Client. Metodele de plată disponibile se pot schimba dacă mai multe Comenzi sunt plasate simultan, în special datorită Produselor care fac obiectul acestora.
- Decontarea a tranzacțiilor electronice și a celor efectuate cu cardurile de plată se efectuează în funcție de alegerea Clientului prin intermediul platformelor autorizate;
- În cazul în care Vânzătorul nu primește plata de la Clientul care a ales să plătească în avans, adică prin plată electronică, DRC poate contacta Clientul în vederea reamintiri efectuări plății, inclusiv poate să trimită un e-mail.
- Neplata:
a. în cazul plății electronice, în termen de 20 de minute de la plasarea Comenzii;
va duce la neacceptarea ofertei făcute de Client în cadrul comenzii. Clientul poate, de asemenea, până la momentul primirii mesajului privind trimiterea comenzii, să o anuleze, contactând vânzătorul prin intermediul DRC, ceea ce nu afectează dreptul clientului de a se retrage din contract - cu toate acestea, acest lucru nu se aplică în cazul produselor care nu sunt produse fabricate conform specificațiilor clientului sau care servesc la satisfacerea nevoilor individualizate ale acestuia.
- În cazul în care Clientul alege să plătească ramburs la primirea coletului acesta este obligat să efectueze plata la primirea coletului. Refuzarea primirii coletului chiar și în termenul stabilit suplimentar duce la rezilierea Contractului de Vânzare. Clientul, poate anula Comanda până la primirea mesajului despre trimiterea acesteia, fără a suporta consecințe,de asemenea acestă acțiune nu încalcă drepurile lui de retragere din contract - cu toate acestea, acest lucru nu se aplică Produselor care nu sunt prefabricate fabricate conform specificațiilor Clientului sau pentru a satisface nevoile sale individuale.
- V. COST, MODALITĂŢI ȘI TERMENE DE LIVRARE A PRODUSULUI
- Livrarea produselor este disponibilă pe teritoriul României.
- Livrarea produsului către Client se plăteşte de către acesta, cu excepţia cazului când Contractul de Vânzare prevede altfel. Costurile livrării produsului (pentru transport, livrare şi servicii poştale) sunt indicate în paginile Magazinului Online la secțiunea “Timp și metode de livrare” și în momentul plasării Comenzii, inclusiv în momentul în care Clientul este de acord să accepte Contractul de Vânzare. Vânzătorul poate oferi Clientului în principiu, cu condiția celor dispuse în pct. XI, art. 5 în special următoarele metode de livrare sau primirea produsului:
- a. Expediere prin curier,
- b. Expediere prin curier cu ramburs.
- Metodele disponibile de livrare pot depinde de metoda de plată aleasă de către Client.
- Durata totală de așteptare privind livrarea Produsul către Client (data livrării) se compune din timpul de pregătire a Comenzii pentru expediere de către Vânzător și durata de livrare a Produsului de către transportator.
- Termenul de livrare al produsului către Client este de aproximativ 7 zile lucrătoare, cu excepţia cazului când la plasarea comenzii sau în descrierea Produsului s-a specificat un termen mai scurt. În cazul produselor cu termene diferite de livrare, se ia în considerare termenul cel mai lung, dar care nu poate depăşi 7 zile lucrătoare.
- Timpul de pregătire a Comenzii pentru expediere de către Vânzător este prezentat de fiecare dată pe pagina cu Produsul și se calculează de la data livrării (începutul timpului de livrare):
- a. recunoașterea contului bancar sau a contului Vânzătorului – în cazul alegerii de către Client, plății electronice sau a plății online;
- b. încheierea Contractului de Vânzare - în cazul în care Clientul alege metoda de plată - ramburs.
- La timpului de mai sus, se adăugă și timpul de livrare al Produsului de către transportator, care depinde de tipul de livrare ales de către Client și este prezentat de fiecare dată pe pagina cu Produsul dat precum și în secțiunea ”Realizare comandă” în cadrul Magazinul Online.
- Daca produsele nu au fost livrate in termen de 7 zile lucratoare Clientul poate solicita livrarea intr-un termen suplimentar. Daca nici in termenul suplimentar produsele nu sunt livrate, Clientul poate solicita rezilierea sau rezolutiunea contractului.
- VI. RECLAMAȚIA PRODUSULUI
- Vânzătorul este răspunzător față de Client în cazul în care Produsul vândut este defect sau neconform cu contractul (garanție legală), în limitele legii civile aplicabile.
- Baza și domeniul de aplicare a răspunderii Vânzătorului față de Client în cazul în care Produsul vândut este neconform cu contractul de vânzare sunt determinate de Codul civil și de drepturile consumatorilor, în special de Regulamentul 140/2021 privind anumite aspecte legate de contractele de vânzare de bunuri privind drepturile consumatorilor.
- Produsele prezentate în Magazinul online pot fi acoperite de o garanție a Producătorului sau a Distribuitorului. Condițiile detaliate ale garanției și durata acesteia sunt atunci specificate în cardul de garanție emis de garant și atașat produsului de către Vânzător. Produsele vândute vor fi însoțite de o declarație de conformitate și de un certificat de garanție.
- Vânzătorul este obligat să livreze Produsul Clientului în conformitate cu Contractul de vânzare încheiat.
- Reclamațiile pot fi transmise de către Client prin formularul online care se găsește pe site-ul: https://modivo.ro/b/reclamatii. În cazul în care reclamația se referă la un Produs, Vânzătorul poate solicita livrarea Produsului împreună cu reclamația, pentru a permite examinarea Produsului. Detaliile privind modalitățile oferite de Vânzător pentru livrarea gratuită a Produsului de către Client în legătură cu reclamația sunt disponibile în cadrul Magazinului online, la fila "Reclamații".
- În cazul în care Produsul vândut este neconform cu Contractul de vânzare, Clientul poate, cu rezerve și în termenii și condițiile specificate de legislația general aplicabilă, să ceară Vânzătorului repararea sau înlocuirea acestuia. Cu toate acestea, se stipulează că, în cazul în care aducerea Produsului în conformitate cu Contractul de vânzare în modul ales de Client (repararea sau înlocuirea) este imposibilă sau necesită costuri excesive ținând cont de cerințele legale, atunci Vânzătorul poate:
a. să efectueze o înlocuire atunci când Clientul solicită o reparație, sau
b.să repare, atunci când Clientul solicită o înlocuire, sau
c.atunci când imposibilitatea sau costurile excesive se referă atât la reparație, cât și la înlocuire, Vânzătorul are dreptul de a refuza să aducă bunurile în conformitate cu Contractul de vânzare - în caz de refuz, Clientul beneficiază de drepturile specificate mai jos.
Atunci când se evaluează caracterul excesiv al costurilor, se iau în considerare toate circumstanțele cazului, în special importanța produsului neconform cu contractul de vânzare, valoarea produsului conform cu contractul de vânzare și inconvenientele pentru client care rezultă din schimbarea modalității sau din refuzul de a aduce produsul în conformitate cu contractul de vânzare.
- Vânzătorul va efectua repararea sau înlocuirea într-un termen rezonabil, dar nu mai târziu de 15 zile din momentul în care Vânzătorul a fost informat de către Client cu privire la neconformitatea cu Contractul de vânzare și fără inconveniente nejustificate pentru Client, ținând cont de specificitatea Produsului și de scopul pentru care Clientul l-a achiziționat. Costurile de reparare sau de înlocuire, inclusiv, în special, costurile de expediere, transport, manoperă și materiale, sunt suportate de către Vânzător.
- Clientul poate, sub rezerva și în conformitate cu dispozițiile Legii privind protecția consumatorilor, să facă o declarație de reducere a prețului sau de retragere din Contractul de vânzare atunci când a intervenit cel puțin una dintre următoarele situații:
a.Vânzătorul a refuzat să repare sau să înlocuiască produsul în conformitate cu alineatul (5) litera (c) de mai sus;
b.Vânzătorul nu a reușit să repare sau să înlocuiască produsul în conformitate cu alineatul 6 de mai sus;
c.neconformitatea Produsului cu Contractul de vânzare continuă chiar dacă Vânzătorul a încercat să aducă Produsul în conformitate cu Contractul de vânzare;.
d.neconformitatea Produsului cu Contractul de vânzare este atât de semnificativă încât justifică reducerea imediată a prețului sau retragerea din Contractul de vânzare.
e.din declarația Vânzătorului sau din circumstanțele cazului reiese în mod evident că repararea sau înlocuirea nu va fi efectuată într-un termen rezonabil sau fără inconveniente nejustificate pentru Client.
Prețul redus trebuie să rămână în proporție cu prețul care rezultă din Contractul de vânzare, în care valoarea produsului care nu este conform cu Contractul de vânzare rămâne la valoarea produsului conform cu Contractul de vânzare.
- În cazul în care neconformitatea cu Contractul de vânzare se aplică numai la unele dintre produsele livrate de către vânzător în temeiul Contractului de vânzare, Clientul poate denunța Contractul de vânzare numai în ceea ce privește aceste produse, precum și în ceea ce privește alte produse achiziționate de către Client împreună cu produsele neconforme cu Contractul de vânzare, dacă nu se poate aștepta în mod rezonabil ca Clientul să accepte să păstreze numai produsele conforme cu Contractul de vânzare.
- Vânzătorul va returna Clientului sumele datorate ca urmare a exercitării dreptului de reducere a prețului imediat, cel târziu în termen de 14 zile de la primirea declarației Clientului privind reducerea prețului.
- În cazul retragerii din contractul de vânzare, Clientul va returna imediat bunurile vânzătorului, pe cheltuiala acestuia. Vânzătorul va returna Prețul Clientului imediat, dar nu mai târziu de 14 zile de la primirea produsului sau a dovezii de returnare a acestuia. Vânzătorul va rambursa Prețul folosind aceeași metodă de plată folosită de Client, cu excepția cazului în care Clientul a fost de acord în mod expres cu o altă metodă de rambursare care nu implică niciun cost pentru Client.
- Se recomandă ca Clientul să furnizeze în descrierea reclamației: (1) informații și circumstanțe referitoare la obiectul reclamației, în special circumstanțe care să indice neconformitatea produsului cu Contractul de vânzare; (2) cererea de reparare sau de înlocuire sau, în cazul circumstanțelor indicate în clauza 7 de mai sus, o declarație de reducere a prețului sau de retragere din Contractul de vânzare; și (3) datele de contact ale reclamantului - acest lucru va facilita și accelera procesarea reclamației. Cerințele specificate în fraza precedentă reprezintă doar o recomandare și nu afectează eficacitatea reclamațiilor depuse cu omiterea descrierii recomandate a reclamației.
- Vânzătorul este răspunzător pentru neconformitatea produsului cu Contractul de vânzare, dacă neconformitatea produsului cu Contractul de vânzare a existat la momentul livrării acestuia și a fost dezvăluită în termen de doi ani de la data livrării produsului către Client.
- În ceea ce privește Produsele cu elemente digitale, Vânzătorul este răspunzător pentru neconformitatea cu Contractul de vânzare a conținutului digital sau a serviciului digital furnizat în mod continuu, care a apărut sau a devenit evidentă în momentul în care, conform Contractului de vânzare, acestea trebuiau furnizate. Această perioadă de timp nu va fi mai mică de doi ani de la momentul livrării produsului cu elemente digitale.
- În cazul în care Clientul, cel târziu la momentul încheierii Contractului de vânzare, a acceptat în mod expres și separat lipsa unei anumite caracteristici a Produsului, Vânzătorul nu este răspunzător pentru lipsa de conformitate a Produsului cu Contractul de vânzare în această privință.
- în cazul Produselor cu Elemente Digitale, dacă Clientul nu instalează într-un termen rezonabil actualizările furnizate, inclusiv cele referitoare la caracteristicile de securitate, necesare pentru conformitatea acestor Produse cu Contractul de vânzare, Vânzătorul nu va fi răspunzător pentru lipsa de conformitate cu Contractul de vânzare a Produsului cu Elemente Digitale, care rezultă exclusiv din neefectuarea acestor actualizări, dacă:
a.Clientul a fost informat cu privire la necesitatea actualizării și la consecințele neinstalării acesteia;
b.neinstalarea sau instalarea incorectă a actualizării nu s-a datorat unor erori în instrucțiunile de instalare.
- VII. MODALITĂŢI EXTRAJUDICIARE DE EXAMINARE A RECLAMAŢIEI, CĂILE DE REVENDICARE ŞI ACCESUL LA ACESTE PROCEDURI
- 1. Utilizarea căilor extrajudiciare de soluționare a plângerilor și a căilor de atac au caracter voluntar. Informațiile de mai jos au caracter informativ și nu constituie obligația vânzătorului sau a MODIVO de a utiliza soluționarea extrajudiciară a litigiilor. Declarația de aprobare sau refuzul de a participa la soluționarea extrajudiciară a litigiilor privind disputelor cu privire la protecția consumatorului este depusă de către Vânzător sau MODIVO (în funcție de cine este partea contractantă) pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil în cazul în care, în urma unei reclamații depuse de Consumator, litigiul nu a fost soluționat.
- 2. Informaţii detaliate referitoare la posibilităţile de accesare de către Clientul consumator a modalităţilor extrajudiciare de examinare a reclamaţiei, căile de revendicare şi condiţiile de acces la aceste proceduri sunt disponibile pe site-ul Ministerului pentru Societatea Informațională și Autoritatea pentru Protecția Consumatorului.
- 3. Clientul consumator se poate adresa instanțelor judecătorești pentru a solicita încetarea oricărei acțiuni a vânzătorului sau a MODIVO (în funcție de cine este partea contractantă) care încalcă dispozițiile prezentei legi sau despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
4. În conformitate cu Directiva nr 524/2013 din data de 21 mai 2013, implementată de Parlamentului European și Consiliul European, punem la dispoziție legături / conectori electrici către platforma ODR: http://ec.europa.eu/consumers/odr/. Platforma ODR reprezintă, printre altele, o sursă de informații cu privire la modalitățile de soluționare extrajudiciară și amiabilă a litigiilor care pot interveni între societățile comerciale și consumatori.
- VIII. DREPTUL DE RENUNŢARE LA CONTRACT
- Un consumator care a încheiat un contract la distanță cu Vânzătorul poate renunța la contract fără a da niciun motiv și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute de lege, în următoarele termene:
a.14 zile de la data menționată la alineatul (3) de mai jos (denumit în continuare și "dreptul legal de retragere");
b.de la a 15-a până la a 30-a zi de la data menționată la paragraful 3 de mai jos (denumit în continuare și "dreptul de retragere extins");
- Pentru exercitarea dreptului de retragere la timp Clientul trebuie să informeze Vânzătorul cu privire la dreptul de a se retrage utilizând o declarație neechivocă. Declarația de retragere din Contractul de Vânzare încheiat cu Vânzătorul poate fi depus de ex.:
- a.în scris la adresa: str. Nowy Kisielin – Naukowa 15, 66-002 Zielona Góra, Polonia;
- b.în format electronic prin intermediul poștei electronice la adresa: info@modivo.ro;
- c. prin utilizarea formularului de retragere, care reprezintă anexa nr. 1 la prezentul Regulament.
- Consumatorul poate utiliza modelul formularului de retragere, dar acest lucru nu este obligatoriu. În cazul rezilierii unui contract încheiat la distanță, contractul se consideră a fi neîncheiat.
- Perioada de retragere din Contractul de vânzare începe de la data la care Produsul a fost preluat de către Consumator sau de către o parte terță desemnată de acesta, alta decât transportatorul, iar în cazul unui Contract de vânzare, care:
a. include mai multe Produse care sunt livrate separat, în loturi sau părţi -de la intrarea în posesie a ultimului produs lot sau parte sau
b. ține de livrare periodică de Produse pe o perioadă determinată – de la intrare în posesie a primului Produs;
- În cazul rezilierii unui contract încheiat la distanță, contractul se consideră a fi neîncheiat.
- Vânzătorul are obligaţia de a comunica Clientului confirmarea de primire a retragerii iar în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la primirea declaraţiei de reziliere din partea Clientului, va restitui Clientului toate plățile efectuate de acesta, inclusiv costurile de livrare a produsului, (cu excepția costurilor suplimentare ce rezultă din modul de livrare ales de Client, altul decât modul cel mai ieftin, obişnuit de livrare disponibil în Magazinul Online).
- În cazul în care Consumatorul exercită dreptul legal de retragere, Vânzătorul va rambursa plățile efectuate de Client folosind aceeași metodă de plată utilizată de Client, cu excepția cazului în care Clientul a fost de acord în mod expres cu o altă metodă de returnare care nu implică niciun cost pentru el. În cazul în care plata nu poate fi rambursată utilizând aceeași metodă de plată utilizată de Client, datorită faptului că Vânzătorul nu mai acceptă o metodă de plată specifică, Vânzătorul va rambursa folosind metoda de plată care va corespunde pe cât posibil cu caracteristicile metodei de plată utilizate anterior de Client. În cazul în care Consumatorul exercită dreptul extins de retragere, Vânzătorul poate rambursa plata utilizând metoda de plată indicată de Vânzător. În cazul în care Vânzătorul nu s-a oferit să colecteze însuși Produsul de la Client, acesta poate reține rambursarea plăților primite de la Client până la returnarea Produsului sau Clientul furnizează dovada returnării acestuia, în funcție de evenimentul care apare mai întâi. În cazul în care plata va fi returnată în contul bancar al Clientului, Vânzătorul va returna plata în contul bancar indicat de Client (de exemplu, în formularul de retragere) și, dacă Clientul nu indică contul bancar în care plata va fi rambursată, Vânzătorul va returna plata către contul bancar cu utilizarea căruia Clientul a efectuat plata în legătură cu Contractul de vânzare din care se retrage.
- Clientul are obligaţia imediată, dar nu mai târziu de 14 zile calendaristice de la ziua în care a renunţat la contract, să restituie Produsul Vânzătorului sau să-l pună la dispoziţia persoanei îndreptăţite de Vânzător să-l preia, cu excepţia cazului în care Vânzătorul a propus să preia personal Produsul. Pentru respectarea termenului este suficientă restituirea Produsului înainte de expirarea acestuia. Clientul poate restitui Produsul pe adresa: ul. Nowy Kisielin - Naukowa 15, 66-002 Zielona Góra, Polonia (sau la adresa indicată de către Vânzător pe pagina https://www.modivo.ro/returnare. Rugăm atașarea în limita posibilității a dovezii de cumpărare a produsului sau o dovadă electronică tipărită a achiziționării Produsului.
- Clientul este responsabil pentru diminuarea valorii Produsului ca urmare a utilizării lui într-un mod care depăşeşte necesitatea de a stabili caracterul, caracteristicile și funcționarea Produsului. În cazul în care Consumatorul își exercită dreptul legal de retragere, Consumatorul este responsabil pentru diminuarea valorii Produsului rezultat din utilizarea acestuia într-un mod care depășește necesitatea pentru a stabili natura, caracteristicile și funcționarea Produsului. Răspunderea consumatorului poate include, în special, imposibilitatea repunerii produsul la vânzare, costurile reîncadrării etichetelor și elementelor de securitate pe produs, precum și costurile restabilirii produsului într-o condiție care să permită reintroducerea sa la vânzare în magazinul online, inclusiv costurile testării produsului de către un specialist și costurile pentru înlăturarea defectelor constatate ca urmare a unei astfel de examinări (în măsura în care aceste defecte rezultă din utilizarea Produsului de către Consumator într-un mod care depășește ceea ce este necesar pentru a-și stabili natura, caracteristicile și funcționarea).
- Dreptul extins de retragere îi revine Consumator doar în legătură cu Produsele complete, nedeteriorate și neutilizate, care dețin toate etichetele și elementele de securitate, care au fost plasate pe Produs în momentul preluării acestuia de către Consumator sau de o terță parte indicată de acesta. Consumatorul pierde dreptul extins de retragere atunci când folosește Produsul într-un mod care depășește ceea ce este necesar pentru a-și stabili natura, caracteristicile și funcționarea acestuia.
- Consumatorul suportă doar costul direct al returnării Produsului. Vânzătorul poate, ca parte a unei campanii promoționale, să ofere Consumatorului preluarea Produselor returnate de către Vânzător de la Consumator.
- Sub rezerva art. 9 de mai sus, dreptul de retragere dintr-un contract la distanță nu îi revine consumator în legătură cu contractele: (1) pentru prestarea de servicii, în cazul în care Vânzătorul a efectuat integral serviciul cu acordul expres al consumatorului, care a fost informat înainte de furnizarea că, după executarea serviciului de către Vânzător va pierde dreptul de retragere din contract; (2) în care obiectul serviciului este un produs prefabricat, realizat conform specificațiilor Consumatorului sau care servește pentru a satisface nevoile sale individuale; (3) în care obiectul serviciului este un Produs livrat într-un pachet sigilat, care după deschiderea coletului nu poate fi returnat din motive de protecție a sănătății sau de igienă, dacă ambalajul original a fost deschis după livrare; (4) în care obiectul serviciului sunt Produse care după livrare, datorită naturii lor, sunt legate inseparabil de alte lucruri.
- Vânzătorul poate, în cadrul unei campanii promoționale temporare, să acorde Clientului dreptul de a se retrage din contract într-o perioadă specificată în cazurile menționate la alineatul 1 propoziția 1 lit. b sau în paragraful 11 de mai sus.
-
-
- IX.LICENȚĂ
- Drepturile exclusive asupra conținutului pus la dispoziție/afișat prin intermediul Magazinului Online, în special drepturile de autor, numele Magazinului Online (marcă comercială), elementele grafice ale acestuia, Software-ul (inclusiv Aplicația) precum și drepturile asupra bazelor de date sunt supuse protecției juridice și sunt proprietatea MODIVO sau a entității cu care MODIVO a încheiat contractul. Clientul are dreptul să folosească Conținutul de mai sus, printre care și Aplicația, gratuit, precum și utilizarea conținutului postat în conformitate cu legea și distribuit deja de alți clienți în cadrul Magazinului Online, dar numai pentru uz personal și exclusiv pentru utilizarea corectă a Magazinului Online, în toată lume. Utilizarea conținutului, inclusiv a Aplicației, este admisibilă numai în baza unei aprobări prealabile explicite acordate de entitatea îndreptățită, în scris sub semnul nulități.
- Clientul, inserând în cadrul Magazinul Online (inclusiv prin intermediul Aplicației) orice Conținut, în special grafică, comentarii, opinii sau exprimării în cadrul Contului de Client sau în altă parte a Magazinului Online acordă prin prezenta MODIVO licență neexclusivă, gratuită,pentru utilizare, consolidare salvarea în memoria calculatorului, schimbarea ștergerea, completarea, realizarea publică, afișarea publică, reproducerea și difuzarea (în special pe Internet) a acelui Conținut, la nivel mondial. Dreptul acesta include dreptul de a acorda sublicențe la executarea justificată de realizare a Contractului de Vânzare privind Prestarea Serviciilor (inclusiv funcționarea și dezvoltare Magazinului Online), precum și împuternicirea realizări lui individual sau prin intermediul unor subiecți terte drepturi dependente în ceea ce privește crearea, personalizare, procesarea și traducerea creației. În ceea ce privește situația în care Clientul nu are dreptul de a acorda licențe menționate în prezentul punct 2, Clientul se obligă să obțină o astfel de licențe pentru MODIVO.
- Indiferent de cele de mai sus, Aplicația face obiectul drepturilor de autor al MODIVO. Odată cu instalarea Aplicației pe dispozitivul mobil al Clientului, MODIVO acordă Clientului o licență neexclusivă pentru utilizarea Aplicației, inclusiv reproducerea Aplicației numai pentru descărcarea pe dispozitivul mobil și pentru instalarea și rularea Aplicației pe dispozitivul mobil al Clientului. Clientul poate instala Aplicații pe diferite dispozitive mobile ale Clientului, dar numai o singură copie a Aplicației poate fi instalată pe un dispozitiv mobil.
- Clientul nu are dreptul în special să traducă, să adapteze, să modifice, sau să facă orice fel de modificări Aplicației, inclusiv modificarea codului sursă, cu excepția cazurilor permise prin lege, Clientul nu are dreptul să utilizeze Aplicația pentru realizarea propriului profit.
- X.PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
- Datele cu caracter personal ale Clientului sunt prelucrate de către Vânzător în calitate de operator de date cu caracter personal în cadrul Contractului de vânzare și de către MODIVO în cadrul furnizării de servicii electronice.
- Furnizarea de date cu caracter personal de către Client este voluntară, dar necesară pentru crearea unui Cont, utilizarea anumitor Servicii electronice, încheierea unui Contract de vânzare sau efectuarea unei Rezervări.
- Informații detaliate privind protecția datelor cu caracter personal sunt conținute în fila „Politica de confidențialitate” disponibilă pe pagina Magazinului Online.
- Xa. COMBATEREA CONȚINUTULUI ILEGAL
1. Există servicii în magazinul nostru online care corespund definițiilor serviciilor intermediare, astfel cum sunt indicate în Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 - Legea privind serviciile digitale (DSA). Aceste servicii sunt:
a. feedback-ul - o funcție care permite postarea de comentarii despre produse;
2. Pentru a ne asigura că, Clienții noștri pot utiliza magazinul nostru online în deplină siguranță, depunem toate eforturile pentru a elimina conținutul ilegal din serviciile menționate mai sus imediat ce luăm cunoștință de acesta și îl verificăm. Aceste reguli se aplică, de asemenea, Clienților noștri. Prin urmare, atunci un Client utilizează Magazinul nostru online, nu trebuie să transmită sau să publice conținut ilegal.
3. Conținutul ilegal este o informație care, fie în sine, fie prin referire la o acțiune specifică, nu respectă legislația general aplicabilă sau Termenii și condițiile. Conținutul ilegal poate fi, în special: conținutul care încalcă drepturile de autor, conținut care este discriminatoriu, ofensator, vulgar, care incită la ură sau care încalcă în alt mod drepturile personale sau prezentări ale Produselor și informații despre acestea care nu respectă anumite cerințe legale sau care încalcă drepturile altora.
4. În plus, în ceea ce privește serviciul de publicare a recenziilor despre produse, un Client poate publica un feedback, cu condiția să fi cumpărat efectiv produsele respective și, de asemenea, ne rezervăm dreptul de a refuza să publicăm acele feedback-uri care:
a. sunt înșelătoare;
b. sunt scrise în schimbul unei remunerații;
c. conțin conținut publicitar sau de marketing sau se referă la așa-numita plasare de produse;
d. conțin linkuri către site-uri web;
e. încalcă drepturile personale sau regulile de conviețuire socială;
f. conțin date personale sau alte date sensibile;
g. nu au legătură cu produsul în cauză;
h. conțin conținut vulgar sau considerat de regulă ca fiind ofensator, conținutul de opinie fiind verificat automat pentru anumite cuvinte considerate de regulă ca fiind vulgare sau ofensatoare
5. Este posibil să luăm noi înșine cunoștință de conținutul ilegal, dar putem, de asemenea, să primim informații despre existența acestuia de la orice persoană sau entitate, inclusiv de la denunțători de încredere, ale căror rapoarte sunt întotdeauna prioritare.
6. Nu efectuăm identificarea și verificarea prealabilă și automată a conținutului ilegal. Orice decizie cu privire la acestea este luată atunci când suntem informați de existența lor, de către persoane care au cunoștințele necesare pentru a face acest lucru.
7. În cazul în care un Client a identificat conținut ilegal în cadrul serviciului nostru, are dreptul de a ni-l raporta. Acest lucru se poate face prin intermediul punctului de contact electronic disponibil pe site-ul web al magazinului online, la rubrica "Conținut ilegal" și selectând opțiunea de raportare a conținutului ilegal.
8. De îndată ce primim informații despre existența unui conținut ilegal, îl vom elimina sau vom împiedica accesul la acesta.
9. În cazul în care un destinatar al serviciului nostru ne furnizează informații despre conținutul ilegal sau neconform, putem:
a. să limităm vizibilitatea anumitor informații, inclusiv prin ștergerea acestora, împiedicarea accesului la ele sau depozitarea lor;
b. să suspendăm, să reziliem sau să restricționăm în alt mod plățile monetare;
c. să suspendăm sau să reziliem serviciul în totalitate sau parțial;
d. să suspendăm contul sau să reziliem contractele de furnizare de servicii electronice pentru cont.
10. Decizia, împreună cu motivele care stau la baza acesteia în urma notificării conținutului în cauză, va fi transmisă la adresa de e-mail a notificatorului și a destinatarului serviciului în cauză.
11. Precizăm că acționăm întotdeauna cu respectarea drepturilor fundamentale ale destinatarilor serviciilor noastre, precum și a libertății de exprimare și de informare. În același timp, oferim destinatarilor afectați de un anumit serviciu o justificare a restricțiilor pe care le aplicăm.
12. Dacă sunteți un destinatar al serviciului în cauză, inclusiv dacă ați raportat un conținut ilegal și nu sunteți de acord cu decizia noastră sau cu motivele acesteia, astfel cum se menționează la alin. 8 sau 9, aveți dreptul de a depune o plângere în termen de 6 luni de la data la care ați fost informat. Vom răspunde la plângere în cel mai scurt timp posibil și vom clarifica obiecțiile. Plângerea trebuie depusă în format electronic, utilizând punctul nostru de contact electronic și selectând opțiunea de depunere a unei plângeri. Punctul de contact este disponibil pe site-ul web al magazinului online, în secțiunea pentru conținut ilegal.
13. De reținut că, în cazul unor sesizări sau plângeri frecvent și evident nefondate, avem dreptul, în urma unor avertismente fără rezultat, de a suspenda prelucrarea acestora pentru o perioadă de până la 12 luni.
14. Suntem obligați prin lege, în cazul în care primim un ordin de la o autoritate judiciară sau administrativă autorizată, să luăm măsurile specificate în acesta sau să furnizăm informațiile indicate. În acest caz, dacă aceste acțiuni privesc un Client sau conținutul pe care l-a trimis, îl vom informa cu privire la primirea unui astfel de ordin în termenul specificat în acesta sau, în cazul în care nu este specificat un astfel de termen, cel târziu în momentul acțiunii respective.
15. Mai multe informații pot fi obținute pe pagina Magazinului online, la secțiunea privind conținutul ilegal.
- XI.RETRAGEREA DIN CONTRACT PRIVIND PRESTAREA SERVICIILOR ȘI MODIFICAREA REGULAMENTULUI
- MODIVO poate în orice moment renunța la Contractul privind Prestarea Serviciilor sau orice fel de contract cu privire la licență acordată în baza pct IX a Regulamentului cu Clientul cu un preaviz de o lună din motive importante înțelese ca:(catalog închis):
- a. modificarea legii care reglementează furnizarea de servicii electronice de către MODIVO, care au influență asupra drepturilor și obligațiilor reciproce specificate în contractul încheiat între Client și MODIVO sau o modificare a interpretării dispozițiilor celor de mai sus prin hotărâri judecătorești, decizii, recomandări sau recomandări competente în limitele atribuite de birouri sau organe abilitare;
- b. modificare a modalității în care serviciul este oferit exclusiv din motive tehnice sau tehnologice (în special actualizarea cerințelor tehnice indicate în prezentul Regulament);
- c. schimbarea domeniului de aplicare sau furnizarea de servicii la care se aplică prevederile prezentului Regulament, prin introducerea de noi, modificarea sau retragerea de către MODIVO a funcționalității sau serviciilor existente cuprinse de Regulament.
- Indiferent de conținutul art. 1, luând în considerare grijile deosebite ale MODIVO pentru protecția datelor personale ale Clientului și prelucrarea acestora pentru o perioadă rezonabilă de timp, MODIVO poate rezilia Contractul de Furnizare a Serviciilor cu efect imediat, în caz de inactivitate a Clientului în cadrul Magazinul Online pentru o perioadă neîntreruptă de minim 3 ani.Rezilierea contractului pentru inactivitate are ca efect stergerea datelor personale din baza de date.
- MODIVO, trimite declarației sa, conform celor specificate în pct. 1 și 2 de mai sus, la adresa de e-mail indicată de către Client atunci când acesta creează un Cont sau plasează o Comandă iar în cazul în care MODIVO nu dispune de o adresă de e-mail a Clientului - în cadrul notificării din Aplicație.
- MODIVO poate denunța Contractul cu Clientul privind Prestarea Serviciilor sau orice fel de acord cu privire la licența acordat în conformitate cu pct. IX a Regulamentului pentru o perioadă de preaviz de șapte zile și/sau să refuze dreptul de utilizare a Magazinului Online (inclusiv prin intermediul Aplicației) precum și plasare de Comenzii și/sau deasemenea poate limita accesul la un anumit sau la întregul Conținut, din motive importante, adică în caz de încălcare gravă de către Client a prezentului Regulament, adică în cazul în care Clientul (catalog închis) încalcă prevederile punctului II.art.7. a, c, d, e, h, i, j a Regulamentului.
- Din motive întemeiate, adică în caz de încălcare gravă de către Client a prezentului Regulament, în cazul în care Clientul încalcă punctul II.art.7. f sau g al Regulamentului (catalog închis) MODIVO sau poate să nu accepte oferta Clientului în ceea ce privește anumite forme de plată sau livrare, pentru a evitarea altor daune. Prevederile prezente se aplică indiferent de date de identificate a Clientului și ce date sunt furnizate la plasarea Comenzii și în special atunci când Clientul încalcă punctul II.art.7.a al Regulamentului.
- În cazul plasării unei alte Comenzi la alegerea a unei anumite metode de plată sau de livrare de către Client, pentru care se aplică dispozițiile art.5 de mai sus, MODIVO va contacta Clientul prin trimiterea unui mesaj la adresa de e-mail a Clientului pentru a notifica Clientul despre încălcarea Regulamentului și astfel neacceptarea ofertei cu utilizarea a anumitei metode de plată sau de livrare, indicând modalități alternative de plată sau de livrare. Dispozițiile punctului IV art. 4 se aplică în mod corespunzător
- Clientul căruia i se aplică prevederile paragrafului art. 4 sau 5 de mai sus poate utiliza Magazinul Online sau poate utiliza o anumită metodă de plată sau livrare după contactul în prealabil cu MODIVO (prin DRC) și obținerea acordului MODIVO pentru continuarea utilizării Magazinul Online sau folosind o anumită metodă de plată sau metodă de livrare.
- MODIVO poate aduce modificări la prezentul Regulament (cu excepția pct. XII a Regulamentului, care se aplică clienților care nu sunt consumatori și care se pot modifica în orice moment în conformitate cu legislația generală aplicabilă), dacă cel puțin unul dintre următoarele motive este exclus (catalog închis):
- a. modificarea legilor care reglementează vânzarea de către Vânzător sau MODIVO a Produselor sau prestarea serviciilor prin mijloace electronice care influențează drepturile și obligațiile reciproce specificate în contractul încheiat între Client și Vânzător sau o modificare a interpretării dispozițiilor de mai sus prin hotărâri judecătorești, sau a organelor abilitare.
- b. modificare a modului de prestare a serviciilor datorată exclusiv din motive tehnice sau tehnologice (în special actualizarea cerințelor tehnice indicate în prezentul Regulament);
- c. schimbarea direcției de furnizarea de servicii la care se aplică prevederile Regulamentului, prin introducerea, modificarea sau retragerea funcționalității sau serviciilor existente reglementate de prezentul Regulament.
- În cazul realizării unor modificări în ceea ce privește Regulamentul, MODIVO va pune la dispoziție un Regulament uniform prin publicarea pe site-ul Magazinului Online și printr-un mesaj trimis la adresa de e-mail specificată în Contractul de Prestare de Servicii în așa fel încât clientul să se poată familiariza cu conținutul său; Dacă MODIVO nu dispune de o adresă de e-mail a Clientului, informația despre modificarea Regulamentului va fi trimisă Clientului în cadrul informărilor prin intermediul Aplicației.
- Modificarea Regulamentului intră în vigoare după expirarea perioadei de 14 zile de la data trimiterii anunțului privind modificare. În cazul Clienților care au încheiat un Contract de Prestări Servicii, adică dețin un cont, aceștia au dreptul să rezilieze Contractul privind Prestarea Serviciilor în termen de 14 zile de la data la care sunt notificați cu privire la modificarea Regulamentului. Modificarea Regulamentului și rămâne irelevantă pentru Contractele de Vânzare încheiate de către Client și Vânzător înainte de modificarea Regulamentului.
- XII. DISPOZIŢII PENTRU CLIENȚII NONCONSUMATORI
- Prezentul punct din Regulament şi dispoziţiile prevăzute în acest punct se referă numai la Clienții și Beneficiarii care nu au calitatea de consumator (persoană fizică).
- Vânzătorul are dreptul de a rezilia Contractul de Vânzare încheiat cu un Client nonconsumator în termen de 14 zile calendaristice de la data încheierii. Renunţarea la Contractul de Vânzare în acest caz se poate face fără prezentarea cauzelor şi nu oferă motive Clientului să aibă pretenţii faţă de Vânzător.
- În cazul Clienţilor nonconsumatori, Vânzătorul are dreptul de a limita metodele disponibile de plată, inclusiv poate solicita plata în avans, integrală sau a unei părţi, indiferent de metoda de plată aleasă de Client sau a prevederilor din Contractul de Vânzare.
- În momentul predării de către Vânzător a Produsului către transportator (curier), Clientul nonconsumator preia beneficiile şi sarcinile asociate cu Produsul precum şi riscul de pierdere accidentală sau deteriorare a Produsului. Vânzătorul în acest caz nu este responsabil pentru pierderea, diminuarea sau deteriorarea Produsului survenite de la preluarea pentru transport până la predarea lui către Client sau pentru întârzierile datorate transportului.
- Potrivit Codul civil, este exclusă răspunderea vânzătorului privind garanția produsului față de un antreprenor.
- În cazul Clienților care nu au calitatea de consumator, Vânzătorul poate rezilia Contractul privind Prestarea Serviciilor sau orice acord de licență furnizat în conformitate cu secțiunea pct. IX a Regulamentului cu efect imediat și fără a identifica cauza prin trimiterea unei declarații către Client în orice formă.
- Nici Vânzătorul sau angajații acestuia, reprezentanții autorizați și agenții nu sunt răspunzători față de Client, subcontractori acestuia, angajați, reprezentanți autorizați și / sau agenți pentru orice fel dedaune, inclusiv pierderi de profit, cu excepția cazului în care prejudiciul a fost provocat intenționat de către acesta.
- În fiecare caz privind stabilire răspunderi Vânzătorului, a angajaților săi, a reprezentanților autorizați și / sau a plenipotențiarilor, răspunderea față de consumator, indiferent de temeiul său juridic, este limitată - atât în cadrul revendicării unice, cât și în cazul oricăror cereri totale. - până la valoarea prețului plătit și a costurilor de livrare din ultimul Contract de Vânzare, dar nu mai mult de o mie o sută lei.
- Toate litigiile apărute între Furnizor / Vânzător şi Beneficiar / Client nonconsumator vor fi supuse unei instanţe judecătoreşti competente
- Pentru clienții nonconsumatori, Vânzătorul poate modifica Regulamentul în orice moment în baza legilor generale aplicabile
- >XIII. DISPOZIȚII FINALE
- 1. Regulamentul intră în vigoare începând cu data de 04.04.2024.
- 2. Contractele încheiate prin Magazinul Online sunt încheiate în limba română.
- 3. Securizarea, asigurarea și punerea la dispoziție a prevederilor relevante ale Contractului privind prestarea Serviciilor pe cale Electronică se realizează prin trimiterea unui mesaj la adresa de e-mail furnizată de către Client.
- 4. Asigurarea, securizarea, divulgarea și confirmarea către Client a prevederilor esențiale ale Contractului de vânzare are loc prin trimiterea către Client a unui e-mail de confirmare a comenzii (suport durabil). Conținutul contractului de vânzare este înregistrat și securizat suplimentar în sistemul IT al magazinului online. După încheierea Contractului de vânzare, Vânzătorul furnizează Clientului o dovadă a cumpărării în format electronic sau împreună cu expedierea care conține Produsul. Specificația comenzii poate fi, de asemenea, atașată la expediere. Dacă Clientul solicită o factură cu TVA, Clientul este de acord că factura cu TVA va fi trimisă la adresa de e-mail furnizată de acesta. MODIVO poate introduce metode tehnice de autentificare a Clientului înainte de a colecta dovada cumpărării sau factura TVA.
- 5. Vânzătorul Și MODIVO furnizează măsuri tehnice și organizatorice adecvate gradului de pericol pentru securitatea funcționalității sau serviciilor furnizate în cadrul Contractului privind prestarea Serviciilor. Utilizarea Serviciilor Electronice este asociată cu riscurile tipice de transmitere a datelor prin Internet, cum ar fi diseminarea, pierderea sau accesul persoanelor neautorizat.
6.Conținutul Regulamentului este disponibil gratuit clienților la următoarea adresă URL https://modivo.ro/b/regulament, dar și în cadrul Aplicației unde clienții îl pot vizuali și tipări în orice moment.
7. Vânzătorul informează faptul că utilizarea Magazinului Online prin intermediul unui browser Web sau a Aplicații, inclusiv plasarea unei Comenzi și efectuarea unui apel telefonic către DRC, poate implica suportarea unor costuri privind conectarea la Internet (comision de transmitere de date) sau al costurilor de conectare privind efectuarea unui apel telefonic, în conformitate cu tariful furnizorului de servicii utilizat de către Client.
8. În cazurile care nu sunt reglementate de prezentul Regulament se aplică dispozițiile generale aplicabile ale legilor române, mai exact: Codul civil; Legea 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, Legea 356/2002 privind comerțul electronic, HG 1308/2002 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea legii 356/2002 privind comerțul electronic, legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesioniști și consumatori, Legea 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, Legea 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private in sectorul comunicațiilor electronice.
9. Alegerea legislației române în temeiul prezentului regulament nu privează consumatorul de protecția acordată acestuia pe baza unor dispoziții care nu pot fi excluse prin intermediul unui acord încheiat între Vânzător și Consumator în temeiul legii care, în conformitate cu reglementările aplicabile, ar fi adecvat în absența alegerii.
Anexa nr. 1 – Exemplu Modelul formularului de reziliere a contractului încheiat la distanță
ATENŢIE! - Vă rugăm să fiți atenți atunci când ne trimiteți Produsul pentru a evita trimiterea greșită a altor articole în locul Produsului returnat
MODELUL FORMULARULUI DE REZILIERE A CONTRACTULUI
(acest formular trebuie completat și trimis doar în cazul dorinței de reziliere a contractului)
Destinatar**:
EPANTOFI MODIVO S.R.L., Splaiul Unirii, nr. 4, Sitraco Center II, Bl. B3, Etaj 5, Ap. 5.3., Sector 4, București, înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr. J40 /11852/2021 , info@modivo.ro
Eu / Noi (*) prin prezenta vă informez/informăm (*) despre retragerea mea / noastră din contractul de vânzare a următoarelor articole (*) contract pentru furnizarea următoarelor articole (*) contract pentru lucrări specifice constând în executarea următoarelor articole (*) / pentru furnizarea serviciului următor (*):
Data încheieri contractului(*)/ridicarea produsului(*)
Număr de comandă (dacă este cazul; numai opțional)
Prenume și nume / Denumirea consumatorului (*)
Adresa consumatorului
Semnătura consumatorului (doar dacă formularul se trimite pe suport hârtie)
Data
(*) Tăiați dacă nu este cazul
(**) În cazul în care rezilierea se referă la un contract de furnizare de servicii electronice, se indică destinatar:
MODIVO S.A. / eobuwie.pl
Nowy Kisielin – Naukowa 15,
66-002 Zielona Góra, info@modivo.ro
Regulamentele anterioare sunt disponibile la adresa:
modivo.ro/b/regulament_2024_04_03
modivo.ro/b/regulament-2023-07-17
modivo.ro/regulament-pana-la-2022-07-04
modivo.ro/regulament-pana-la-2022-03-03
modivo.ro/regulament-pana-la-2022-01-20
modivo.ro/regulament-pana-la-2021-07-29
modivo.ro/regulament_pana_la_2021_01_24
modivo.ro/regulament_pana_la_2020_05_04